|
Mulţi oameni se tem de liniştea dinăuntrul lor. Se tem că nu ar şti ce să facă în acel moment, pentru că au fost învăţaţi că a face este unul dintre verbele cele mai importante.
Un alt verb extrem de mediatizat este a avea. Oamenii caută întreaga viaţă să îşi atingă visele, să îşi cumpere ceea ce doresc sau să aibă o anumită relaţie de cuplu şi uită că cel mai profund adevăr nu se află în afara lor, în lumea materială, ci înăuntru, în cea sufletească, şi că singurul verb care contează este A FI.
În majoritatea cazurilor, oamenii încep prin a face pentru a avea şi astfel a fi fericiţi. În realitate, procesul trebuie să fie exact invers. Pentru că a te simţi fericit e o stare interioară oricum, independent de exterior. A fi devine astfel momentul esenţial al existenţei noastre (a exista înseamnă a fi). De aceea poţi avea sentimente de împlinire doar după ce ai atins starea de fericire. Şi poţi face ceva doar dacă simţi cu adevărat că aceasta e calea ta şi ea te ajută să devii fericit.
ESENŢA
Nu e nimic rău însă în a avea ceva. Dar, dacă acesta devine sensul vieţii tale, poate fi o problemă pentru suflet. Iar a căuta mereu să fii în acţiune, să faci ceva în goana timpului te îndepărtează puternic de esenţa ta interioară, care e liniştea. Când parcurgem în mare viteză calea vieţii, ca pe o autostradă, cu 300 km/oră, nu mai vedem nimic din frumuseţea peisajului, iar detaliile care produc bucurie, clipele se duc prea repede şi rămân pierdute pe vecie. În plus, apăsând acceleraţia prea mult, am putea avea un accident oricând, căci la o viteză excesivă simţurile îţi rămân în urmă şi nici nu te poţi opri prea uşor în caz că apare un obstacol.
Oamenii se întreabă astfel mereu: oare când voi ajunge la capăt, să am ceea ce îmi doresc? Şi continuă să alerge cu sufletul la gură către ţelurile propuse în viitor, omiţând frumuseţea momentului prezent, care este de altfel singurul care există, singurul care nu ne părăseşte niciodată şi cel real. Chiar şi în fizica cuantică, timpul are doar o singură coordonată: prezentul; trecutul şi viitorul fiind doar iluzii ale minţii umane.
În special în oraşele mari, unde oamenii sunt preocupaţi de atingerea unui standard sau a unui ţel anume, fie el material sau nu, minţile lor sunt pline de forfota gândurilor şi grijilor, crezând că viitorul către care aleargă neîncetat le va aduce împlinirea dorinţelor. În marile capitale ale lumii, oamenii au câte doi-trei slujbe pentru a putea atinge standardele financiare pe care şi le doresc, fugind de la un loc de muncă la altul, mâncând în grabă, fără să îşi mai vadă copiii sau partenerul decât în week-end, pentru că viaţa reprezintă pentru ei o goană nebunească după acel ceva care le lipseşte, sperând că îi va ajuta să se împlinească sufleteşte.
DEZECHILIBRE
Vedem astfel tot mai multe cupluri destrămate, oameni bolnavi şi, pe ansamblu, societăţi care nu îşi mai pot găsi echilibrul natural. Oamenii sunt din ce în ce mai nervoşi, mai stresaţi şi mai puţin conectaţi la natură şi la ei înşişi, nemaiştiind în ce direcţie merg, de ce şi cine sunt ei cu adevărat, pentru că a te opri şi a petrece un timp zilnic cu tine însuţi, a trăi momentul şi a nu proiecta mereu viitorul e prea dificil pentru ei. Aceasta poate fi o cauză datorită căreia nici nu se simt compleţi sufleteşte şi au permanent nevoie de o maşină mai mare sau mai nouă, o casă mai deosebită, un alt job, mai mulţi bani, mai multe călătorii, un alt partener etc., căutând mereu sentimentul de satisfacţie mărunt, de altfel, pe care bunurile ţi le pot da, căci aceste emoţii de înălţare a spiritului nu durează prea mult după atingerea obiectivelor dorite.
Dacă oamenii ar şti că sunt deja compleţi, spiritual vorbind, şi că satisfacţia pe care o caută pretutindeni o găsesc în pacea dinăuntrul lor, s-ar opri preţ de o clipă şi s-ar cunoaşte cu adevărat. Pentru că ei nu se identifică cu maşina lor, casa lor etc.; identitatea şi realizările lor sunt importante, dar nu atât de mult încât să ţină loc sentimentului natural de plinătate pe care îl atingem atunci când ne întoarcem în noi înşine. Aşa cum spunea Eckhart Tolle, nimic nu ne poate completa mai mult, nu e nevoie să adăugăm nimic în plus, material sau emoţional, pentru că suntem deja perfecţi înăuntrul nostru.
ŢELURI
99% dintre oameni cred însă că scopul vieţii este de a avea ceva, a deveni cineva important, a lăsa ceva în urmă etc. Scopul existenţei noastre umane este însă mai degrabă acela de a intra în conexiune perfectă cu ceea ce suntem înăuntru Dumnezeu. Pacea supremă. Necondiţionalitatea. Lipsa percepţiilor. Liniştea. Perfecţiunea însăşi. Spiritul, în forma sa cea mai pură.
Tolle spunea că, atunci când mintea este folosită distructiv, ego-ul preia puterea şi astfel apare competiţia, separarea de ceilalţi şi dorinţa de a trăi în viitor. Căci ego-ul nu iubeşte clipa de acum. Ego-ul are nevoie de a vedea oponenţi pretutindeni şi de a spune nu am timp. Sufletul este acoperit astfel aproape mereu de puterea ego-ului care îşi doreşte o maşină mai puternică decât a vecinului, o casă mai arătoasă, bani mai mulţi etc. şi care spune, oricând şi oricât ar avea, că nu a reuşită încă să atingă standardele propuse.
E chiar important să ne întrebăm din când în când funcţionează ceea ce fac?, îmi oferă satisfacţia reală?, de câţi ani caut satisfacţia alergând după ţelurile mele fără să o ating cu adevărat? şi dacă nu a funcţionat, nu mă simt împlinit după tot ceea ce am realizat, sunt gata să mă schimb?.
Adaptare
Pentru Tolle, o variantă de a trăi momentul prezent este aceea de a întâmpina formele în care ni se prezintă viaţa (situaţii, anturaj, boli etc.) cu dragoste şi acceptare necondiţionată şi a nu opune rezistenţă, adaptarea naturală şi renunţarea la tiparele mentale limitative, reprezentând astfel o cale reală de a ajunge la esenţa fiinţei noastre. Nu avem nevoie de mai mult timp pentru a atinge satisfacţia şi nici de a face ceva în plus. Mintea poate alege să fim, pur şi simplu, să mergem pe linia curentului şi nu contra lui. De aceea, atunci când mergem împotriva sensului vieţii, de multe ori apar blocaje, accidente şi uneori boli a opune rezistenţă acestei clipe cu tot ce îmi aduce ea mă delimitează de mine însumi, de experienţele mele şi mă proiectează în viitor mereu, şi astfel pierd procesul fundamental al însăşi existenţei mele, momentul prezent. Prezentul este ceea ce este. Viitorul nu este niciodată. Viitorul rămâne pentru totdeauna. în viitor. Spunând DA clipei de acum, spun DA vieţii şi o trăiesc din plin, dinăuntru şi îmi încarc sufletul cu plinătatea acestui moment, oricare ar fi el. Iar când accept şi onorez prezentul, mă accept şi mă onorez pe mine şi pe Dumnezeu. Şi devin una cu el. Perfecţiunea însăşi. Şi ca să închei cu o notă de umor, aşa cum spunea Tolle, asta nu îţi răpeşte timp deloc.
Trei căi pentru a fi prezent
În cartea A new earth, Tolle arată că există trei modalităţi prin care conştiinţa se poate alinia cu sufletul: acceptarea, bucuria şi entuziasmul. Fiecare reprezintă o anumită vibraţie de conexiune între minte şi spirit şi trebuie să fim atenţi atunci când nu ne aflăm pe aceste frecvenţe, pentru că pot apărea dezechilibre energetice, de la suferinţa emoţională şi până la cea fizică. Pentru acceptare: să încercăm să primim totul aşa cum vine, căci fiecare moment e preţios şi aduce cu el o anumită lecţie de viaţă. Pentru bucurie să lăsăm pacea care vine o dată cu acceptarea să se transforme în fericire, căci ea este limbajul Universului. A aştepta să atingi fericirea în viitor e un proiect care acolo va rămâne pentru totdeauna: niciodată în prezent. Pentru entuziasm: cei care fac totul cu plăcere îl simt fără efort; el aduce motivaţie pentru atingerea ţelului şi senzaţia că mergi pe calea sufletului.
|
